Curs de agent de securitate

Îți dorești să te angajezi ca agent de securitate?

Pentru angajarea pe postul de agent de intervenție sau agent de securitate într-o societate de pază și protecție din România sau din orice altă țară din UE trebuie să urmezi un CURS AUTORIZAT de Autoritatea Națională pentru Calificări pentru ocupația respectivă.

Pentru efectuarea acestor cursuri de calificare te așteptăm la sediul nostru din strada Alexandru Vaida Voievod nr. 2, etaj 1, camera 30, clădirea TCI, Cluj-Napoca, cu următoarele acte:

  • carte de identitate (original și copie);
  • cazier judiciar;
  • copie după certificatul de naștere (dacă nu apar numele părinților în cartea de identitate);
  • diplomă de studii, minimum școală generală (original și copie);
  • analize medicale de la medicina muncii;
  • aviz psihologic.

Cursurile, care durează 90 de zile, vor fi ținute de lectori avizați în acest scop și cu o vastă experiență în domeniu. La sfârșitul cursurilor vei obține certificatul de absolvire eliberat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice valabil în orice țară din UE.

MC Protect deține autorizația nr. 001443 cu nr. de ordine 12/852/29.07.2013 în Registrul Național al furnizorilor de formare profesională a adulților.

Ești din județele Bistrița sau Mureș? Poți să urmezi cursurile chiar la tine în județ.

Trebuie doar să suni la numerele:

Curs Dispecer centru de alarme

Îți dorești să te angajezi ca dispecer de centru de alarme?

Pentru angajarea pe postul de dispecer de centru de alarme într-o societate de pază și protecție din România sau din orice altă țară din UE trebuie să urmezi un CURS AUTORIZAT de Autoritatea Națională pentru Calificări pentru ocupația respectivă.

CURS DISPECER CENTRU DE ALARME

Îți dorești să te angajezi ca dispecer de centru de alarme?

Pentru angajarea pe postul de dispecer de centru de alarme într-o societate de pază și protecție din România sau din orice altă țară din UE trebuie să urmezi un CURS AUTORIZAT de Autoritatea Națională pentru Calificări pentru ocupația respectivă.